În această vacanță prelungită a celor mici, cum intenționați să-i mențineți ocupați? Cu siguranță până în acest moment ți-au fost epuizate toate ideile, toate variantele posibile și imposibile. Copiii devin neliniștiți. De obicei, menținerea lor distrată într-o vacanță de sezon sau în timpul verii nu este o problemă prea mare, deoarece îi puteți scoate în diverse locuri, trimite la bunici și duce în locuri de divertisment. Din păcate, odată cu creșterea închiderilor școlilor și grădinițelor datorate COVID-19, nu numai că pauza de primăvară din acest an este destul de lungă, ci este si destul de grea pentru ei având în vedere că nu-i putem lasa afară. Toate activitățile lor și ale noastre se vor desfășura acasă, #însiguranță. Exact așa cum spun și medicii: ei lucrează pentru noi, noi #stămacasă pentru ei!

În timp ce cu toții încercăm să practicăm distanțarea socială, a ieși afară în natură este încă o utilizare minunată a timpului și a consumului de energie a celor mici. Cu toate acestea, acum când suntem restricționati să stăm în casă, suntem obligați să avem opțiuni distractive pentru cei mici – pentru următoarele două săptămâni. Din fericire, există platforme onlie care ajuta la ameliorarea plictiselii.

Ești în căutarea unor variante de jocuri pentru copii de jucat într-un spațiu închis, dar care să îi țină cât mai mult timp ocupați și concentrați? Venim noi cu câteva propuneri.

Nu este vacanţă, dar cei mici se pot odihni în liniște și pot profita de libertatea de a face acele activităţi educative şi cursuri online, care le stimulează în mod firesc creativitatea şi curiozitatea. Iată o listă de resurse online pentru dezvoltarea creativității copiilor!

  1. În această perioadă, când toate evenimentele culturale sunt oprite, ies în evidenţă experienţele pe care le poţi trăi în faţa computerului. Iată aici o listă cu muzeele din România care oferă tururi virtuale însoţite de câte un ghid audio sau scris, de muzică şi de acces în locuri mai rar deschise publicului. Însă nu doar România a pus la dispoziție vizualizarea online a muzeelor, iată aici o listă cu muzee din alte ţări care au tur virtual.
  2. Pentru cei care sunt iubitori de operă și nu mai au oportunitatea să-şi satisfacă plăcerea în aceste zile, Opera Metropolitană din New York a anunţat că va difuza online unele dintre cele mai mari spectacole organizate în ultimii ani pe impozanta scenă din “oraşul care nu doarme niciodată”. Spectacolele vor fi difuzate pe site-ul Metropolitan Opera. 
  3. O altă activitate care ne-a atras atenția este cea oferită de Abramburica – Dana Rogoz și anume o pauza binemeritată. Cum face acest lucru? Ei bine, de la ora 16:00 preț de 20-30 de minute le citește live copiilor. Acțiunea poate fi urmărită pe pagina ei de Facebook.
  4. Cu era de așteptat cei de la NASA pun la dispoziție un întreg website dedicat  copiilor. Pe această platformă nu se vor plictisi sub nicio formă. Puzzle-uri, cărți de colorat, labirinturi, jocuri educative și multe altele toate aici.
  5. O altă informație care ne-a bucurat extrem este cea că Teatrul Țăndărică va transmite gratuit spectacolele pentru copii, pe pagina de Facebook a instituției, în contextul epidemiei de coronavirus.Teatrul Țăndărică va transmite toate spectacolele programate pentru această perioadă, “în regim de transmisie Live”. Acestea vor fi difuzate online conform programului de pe site-ul teatrului și vor putea fi vizionate timp de 90 de minute.
  6. Alte specatcole care pot fi văzute online sunt cele puse la dispoziție de cei de la unteatru.Acesștia au întocmit o primă listă a reprezentațiilor pe care urmează să le transmită live în luna martie. Pentru a urmări spectacolele transmise live de la unteatru, spectatorii vor primi un link de acces la transmisiunea privată, și se vor autentifica folosind datele de logare sau seriile de bilete.
  7. Este pasionat de geografie? Eu bine, acum este momentul să învețe mai ușor tot ce ține de geografie prin jocuri interactive și creative. Jocurile se regăsesc pe site-ul celor de la geogra.ro.Spor la jucat și învățat!
  8. Vrei să-ți plimbi puțin copilul în natură? Din păcate nu o putem face în realitate, însă conform situației ne mulțumim și cu plimbările prin natură online. Fie că vrei să-l duci pe cel mic în Hawai sau în Alaska, acum este posibil. Cum? SImplu, vizitează site-ul acesta și vei descoperi cele mai impresionante locuri.
  9. De asemenea, tot online putem face și turul celor mai impresionante biserici din lume. Fie că vorbim despre:St. Basil’s Cathedral – Moscow, Russia, Basilica of St. Peter – Vatican City sau St. Patrick’s Cathedral – New York City, NY, pe site-ul aceste găsim 12 dintre cele mai spectaculoase biserici.
  10.  O altă activitate benefică pentru copii este programul Teleșcoala realizat „cu prioritate” pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a: „Pentru a asigura continuitatea pregătirii în vederea susținerii examenelor naționale”.Emisiunea a debutat la TVR 2 – luni, 16 martie, de la ora 9:00. Emisiune ce este disponibilă și în online, pe canalul de YouTube al TVR și pe site-ul tvr.ro. Dacă alegeți varianta tv, „Teleşcoala” poate fi urmărită de luni până vineri în următoarele tronsoane orare: de la ora 9:00 la ora 10:00 vor fi ore de română şi matematică pentru clasa a VIII-a. În intervalul 15:00 – 16:00 vor învăța elevii din clasa a XII-a.
  11. Pentru a fi la curent cu tot ce înseamnă materie școalară, ar fi bine ca cel mic să nu se axeze doar pe joacă. Motiv pentru care venim în atenția voastră cu testele Brio care sunt teste digitale standardizate, prin care elevii din clasele I-XII își pot evalua cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Spor la făcut teste. 🙂
  12. Copilului îi place lucrul manual? Dacă da, am găsit un site cu câteva activități creative extrem de interesante pentru ei. Cei de la creatissimo.ro ne pun la dipoziție idei practice și intersante de distragere a plictiselii.
  13. Foarte interesant este și faptul că cei la de la UNESCO recomandă pentru şcolile care s-au închis din cauza COVID-19 resure educaționale online pe care le găsiți aici: unesco.org

Acestea sunt propunerile noastre. Dacă ai și tu alte propuneri, te rugam să ne ajuţi să îmbunătăţim lista cu resurse şi lecţii online pentru şcolari și preșcolari.

Leave a Reply

Scroll Up
Sign Up to Our Newsletter

Receive exclusive content, behind the scene features, read about our favorite things to do & where to shop!

Pin It on Pinterest