În momentul în care descoperi că vei deveni mamă, lumea ta capătă un nou contur, iar această călătorie vine însoțită de multe necunoscute. Cu siguranță vei începe pregătirile așa cum se cuvine, te interesezi cum să amenajezi camera copilului, ce cărucior să achiziționezi, ce hainuțe, ce jucării. Pentru că vei avea parte de multe schimbări, pentru că vei avea nevoie de o atenție sporită pe toată perioada sarcinii, echipa noastră dorește să vină în ajutorul tău cu idei pentru cele necesare  în cele nouă luni de sarcină.

Iată o scurtă listă cu câteva sugestii:

Scrisă de o întreagă echipă de experți dedicați procesului nașterii – doctori, moașe, specialiști în sănătate și cercetători, sub coordonarea atentă a medicului Deans, obstetrician practician renumit în toată lumea, Sarcina și Nașterea este unul din cele mai citite ghiduri care pregătesc fizic și spiritual noile mămici.

Mare parte a cărții este concentrată pe procesul sarcinii, însă volumul cuprinde și informații esențiale despre primele luni după naștere.

Cartea oferă sfaturi practice în ce privește toate aspectele sarcinii și primele luni de viață ale copilului, de la îngrijirea prenatală de care vei avea nevoie și de la preocupările de natură emoțională, până la modul în care să ai grijă de nou-născut și de corpul tău după naștere.

O parte interesentă care separă această carte de restul literaturii de specialitate sunt ilustrațiile grafice din interiorul volumului. Este prezentată devoltarea fizică a bebelușului în uter cu ajutorul ilustrațiilor în mărime naturală – făcute special pentru a te ajuta să urmărești dezvoltarea ta și a pruncului.

La ce să te aștepți când ești însărcinată este “biblia” cărților despre sarcină.

Denumită una dintre cele 25 cele mai importante cărți ai ultimilor 25 de ani, acest bestseller este recomandat de mai bine de 90% din femeile însărcinate. Cu aproape 17 milioane de copii vândute peste tot în lume, este cea mai căutată carte de sarcină și nu poate lipsi din biblioteca viitorilor părinți.

Scopul acestei cărți este să îți răspundă la orice întrebare. După 4 ediții revizuite, secțiunea de întrebări este mai completă că niciodată. Toate nelămuririle referitoare la natura sarcinii își vor găsi răspunsul în acest volum complex și accesibil.

Sfaturile, informațiile și ajutorul de care ai nevoie atât în perioada sarcinii cât și după, se găsesc undeva între paginile acestei cărți, emblematică pentru literatură de specialitate. Structurată și organizată pentru perioada sarcinii și post sarcină, volumul încorporează cele mai noi tehnici de îngrijire a fătului și a mamei, precum și indicații referitoare la stările emoționale sau fizice ale femeii.

Emulsia antivergeturi o puteți cumpăra și de la Cora, Auchan, Carrefour, drogheriile DM Drogherie Markt, farmaciile Catena și în diverse farmacii și magazine naturiste.

O viitoare mămică trebuie să-şi îngrijească corpul în mod special, deoarece din cauza ruperii fibrelor de colagen şi elastină, pot apărea vergeturile. Chiar dacă acestea nu provoacă durere, prezenţa lor este inestetică. Pentru a preveni apariţia acestora, este recomandată masarea abdomenului, feselor, coapselor şi a sânilor, încă din primele luni de sarcină.

Hidratantă, nutritivă și emolientă, Emulsia Antivergeturi previne apariția vergeturilor prin masajul cu efect de stimulare a circulației sanguine. Vitamina E şi pantenolul hrănesc şi hidratează tegumentul. Elastina și colagenul, cu excelente proprietăți de legare a apei, alături de extractele de gălbenele, muşeţel şi pătlagină cu proprietăţi emoliente şi hidratante, sporesc elasticitatea epidermei, riscul apariţiei vergeturilor fiind semnificativ diminuat.

Mod de utilizare: Se aplică încă din primele luni de sarcină, de două ori pe zi, pe pielea curată a abdomenului, feselor, şoldurilor şi sânilor. Se masează lejer până la absorbţia completă.

Alege un neglijee romantic și lasă-te învăluită de romantismul unei nopți în Paris.

Cămașa pentru sarcină și alaptat Blush Midnight in Paris îți va oferi cele mai frumoase nopți în minim 2 🙂

Este decorată cu dantela fină în culoare cappuccino iar croiala va oferi spațiul necesar unei burtici în creștere.

O poți purta în toate serie în care dorești să aduci senzualitate în dormitor și se potriveste foarte bine și după perioada maternității.

Redescoperă-ți femininatatea în sarcină!

 „În pântecele tale”  – Meditație în sarcină (cd audio)

„În pântecele tale” este un buchet audio de 7 piese unice în care se ascund resurse nebănuite ca relaxarea, calmul și încrederea. Prin ritmul lent și fascinant cu care textul meditației ghidate curge pe suportul muzical compus special pentru aceste material, plonjezi rapid şi cu destul de mare uşurinţă în cel mai viu şi adânc nivel al iubirii pentru copilul ce creşte în tine pe tot parcursul sarcinii.

Pernă pentru femeile însărcinate și bebeluși

Perna pentru gravide este un accesoriu foarte util pentru viitoarele mamici atunci când doresc să se odihnească, oferind un confort sporit, în special în ultimele luni de sarcină.

Leave a Reply

Scroll Up