Academia Einstein, Centrul Educational WiNGS, Springfield Education, Sarida Club, After School Pro Kinder, Feli Kids și After School Paper Rainbow, sunt doar o mică parte din locurile unde copiii primesc o educaţie complementară. After school-urile percep taxe începând de la 1.200 lei pentru serviciile oferite. În aceşti bani, copiii sunt aduşi de la şcoală cu maşina firmei, sunt supravegheaţi la pregătirea temelor, de cadre didactice, servesc masa de prânz şi o gustare şi se joacă.

Mai eficientă decât orice bonă, soluţia after school, cea mai modernă alternativă educaţională, după orele desfăşurate la şcoală. Copiii rămân acolo până la venirea părinţilor de la serviciu şi, între timp, se află în grija unui personal de specialitate care îi supraveghează la rezolvarea temelor şi îmbină învăţatul cu modul plăcut de a petrece timpul. Se fac cursuri de limbi străine, începând cu engleza, germenă, farnceză și chiar chineză, se ia lecții de dans, pictură, teatru până la cursuri de artă murală sau de chitară.

La nivel internațional exista o discuție publică în desfășurare despre modalitățile de petrecere a timpului după terminarea cursurilor (post-școlar) și oportunitățile pentru copii și tineri, pentru a le susține învățarea și dezvoltarea de-a lungul zilei, pe parcursul întregului an, și de la grădiniță până la liceu.

Pentru a construi baza de cunoștințe și pentru a susține eforturile de îmbunătățire a calității în acest domeniu, cercetatorii in domeniul studiului familiei au dezvoltat o bază de date la nivel internațional de evaluare a sutelor de programe post-școlare, de tip after school. Mai mult decât atât, în ultimii ani, cercetatorii au prezentat o serie de concluzii ale acestor studii pentru a aborda două întrebări fundamentale:  Din participarea la programele afterschool se obțin rezultate pozitive? Raspunsul este da, participarea la astfel de programe poate avea o mulțime de beneficii pozitive într-o serie de domenii de rezultate interconectate – academice, social-emoționale, prevenire, și sănătate și wellness.

Noi am făcut o selecție de 5 after school-uri din București care vă vor fi de folos:

1.Academia Einstein

Centrul educațional și cultural Academia Einstein este situat în sectorul 1, în frumosul cartier Bucureștii noi, la câteva minute distanță de stația de metrou Parc Bazilescu.

Prin programele Einstein After și Before School, dar și Atelierele Einstein pentru copii pe care le organizează în domeniul Matematicii, Științei, Artelor, Literaturii, Muzicii.

2.Centrul Educational WiNGS

Programele de After School sunt construite astfel încât să le ofere copiilor o a doua casă, în care ei să crească și să se dezvolte armonios.Punctul lor forte îl reprezintă cursurile specializate. Sunt diferiți prin cursurile de comunicare și dezvoltare personală (precum: Public Speaking, Kids Debate) și prin cursurile cu profil tehnic (precum: Programare, IT, Web Design, Robotică) pe care le oferă copiilor, astfel încât ei sa poată experimenta și invata lucruri interesante, pentru a-și descoperi talente și abilități.

Springfield Language School este un centru de învățare a limbilor străiine care oferă tuturor copiilor, adolescențiolor și adulților care îi trec pragul o experiență de achiziție lingvistică  la standarde înalte. Parteneriatul cu British Council facilitează obținerea certificatelor Cambridge, examene pe care cursanții le-au promovat cu rezultate excelente.

Sarida Club este locul unde fiecare membru din familia ta poate participa la activități distractive, de relaxare, de socializare.

Pentru copilul tău poți opta pentru Cursuri și ateliere de Pictură, Art&Craft, Dans modern, Balet, Gym, pentru copii, Aikido, Atelier de logistică și strategie, Limba Engleză, Limba Germană, Before School, After School, Sarida Club 2-5 ani, Club de weekend, Școala de vară, Săli de petreceri și Loc de joacă.

5.Feli Kids

Felt Kids vă oferă activități opționale precum: limba germană, cooking, limba franceză, art&craft, robotică, șah și înot.

 

After school-uri din Iași care vă vor fi de folos:

1. After School-ul1-2-3 Education funcționeaza pe toată durata anului școlar, pentru a oferi copiilor un loc plăcut și folositor de petrecere a după-amiezelor.

Centrul 1-2-3 Education este un loc în care să aveți încrederea că cei mici sunt înțelesi, îngrijiți și ghidati.

2. La Europrecepta o echipă performantă de învățători și profesori organizează eficient timpul copiilor dumneavoastră înainte sau după orele de școală.

3.Shakespeare After School este mai mult decât o instituție privată de educație. Este mai mult decât un spațiu în care să vă lăsați copilul în siguranță, dupa școală. Este mai mult decât un loc în care sunteți sigur ca își rezolvă temele și se joacă.

After school-uri din Timișoara care vă vor fi de folos:

1.Programul EvoKid s-a nascut din dorința de a ajuta copiii de vârstă școlară să își dezvolte abilitățile necesare pentru a avea o viață echilibrată personal și profesional în viitorul lor de adulți.

2.Alle Kids Joy afterschool Timișoara este locul: în care copilul tău primește cea mai bună educație și se distrează în timp ce tu ești la locul de muncă.

3. After School Story Kids Club – Eliana, un loc în care copilul tău se simte chiar acasă!

After school-uri din Cluj care vă vor fi de folos:

1.La Pahumi, programul de before&after school reprezintă activitatea desfășurată într-un spațiu special amenajat în care copiii se pot juca, pot aprofunda cunoștințele realizate la scoală, fiind îndrumați de un personal calificat pentru a-și îmbunătăți performanțele școlare și sociale; își pot face temele, își pot face prieteni, pot mânca sau se pot odihni.

2.Kideas – program inovator de educație care stimulează gândirea profundă, răbdarea, perseverența și cooperarea socială.

3.Camigo after school este un proiect creat cu suflet pentru a îndruma, încuraja și pentru a susține copiii școlari, începând din clasa pregătitoare, până în clasa a IV-a.

Leave a Reply

Scroll Up

Pin It on Pinterest