Astăzi de Ziua Femeii, 8 martie, ne-am gândit să vă facem o supriză. 🙂 Despre ce anume este vorba? Ei bine, am ales să stăm de vorbă cu Alina Tănasă, una dintre cele mai cunoscute influenceriţe de la noi din țară. Numele ei a devenit public, datorită proiectelor fashion în care s-a implicat, dar noi azi am ales să discutăm cu ea despre tot ce înseamnă venirea pe lume a unui copil și cum îți poate schimba el viața. Nu știm dacă știți sau nu, însă Alina este adepta nașterii naturale, dar nu spune nu nici operției de cezarina  acolo unde este cazul. Mai mult decât atât, aceasta a fost și rămâne o mămică foarte bine informată, spunem acest lucru prin prisma faptului că pe toată perioada sarcinii s-a documentat și a ales ce a fost mai bine pentru copilul ei. Lucru pe care îl face și în prezent.

De asemenea, vă mai putem spune despre ea că nu-și prezintă viață pe canalele de socializare numai lapte și miere, Alina fiind genul de femeie care își asumă tot ceea ce postează și le arată mămicilor care este adevărata imagine a unei mame.Chiar dacă este urmărită de o mulțime de femei, aceasta preferă să ne arate viața reală a unei mame cu toate grijile, oboseala și tot ce presupune creșterea unui copil. Cu siguranță, avem în țară și influencerițe ce au timp să se aranjeze, să fie tot timpul puse la patru ace și-un bold, însă nici nu ne spun cât ajutor au în spate. Alina este o mamă dedicată 100% creșterii copilului ei, Dragoș ( soțul ei) fiind doar câteva ore alături de ea pe parcursul unei zile.

Vă lăsăm se descoperiți, mai jos, toate recomandările și sfaturile Alinei pentru viitoarele și proaspetele mămici.

1. Cum ți-a schimbat Leon viața?

E ușor să spui că un copil îți schimbă viața, dar de fapt cred că Leon m-a împlinit ca femeie și mă împlinește în fiecare zi să fiu mama lui. Ce s-a schimbat? Mă simt mai responsabilă și văd acest lucru cu alți ochi. Și da, nu mai pot face ce și când vreau eu, dar îmi place să fiu mama lui și mă simt extrem de norocoasă, iar noul rol consider că îmi vine mănușă.

2. Care crezi că sunt cele mai importante schimbări de neglijat după apariția unui copil?

Primul an este greu. Ești dată peste cap pentru că acest nou membru al familiei este dependent 100 % de tine și atunci clar că se schimbă și relația cu prietenii, cu soțul .. cu tot. Nu mai ești disponibilă așa cum erai înainte. În această nouă etapă este important să înțelegi ce se întâmplă și sa îți dai voie să fii așa cum simți! După un an, doi cred că lucrurile se așeaza și te poti gândi la bebe numărul 2 :)) Glumesc !!

3. Ce le recomenzi proaspetelor mămici?

Nu sunt eu genul de persoană care să dea sfaturi, pentru că nu sunt o expertă. Le recomand să creadă în instinct și să aibă încredere în bebe, aceste două elemente sunt vitale. De multe ori în viață fugim și ne negăm instinctul, dar dacă l-am asculta sunt convinsă că ne-ar fi mai bine și în relațiile personale și în viața de mamă.

4. Dar viitoarelor mămici?

Să facă un curs de hipnobirthing, să aibă încredere în corpul lor și să se informeze. Sunt atât de multe informații utile încât e păcat să rămână nedescoperite. Să citească mult pentru că după ce vine copilul pe lume o să fie mai limitat timpul. Sunt multe cărți de parenting care poti fi citite înainte de nașterea unui copil. Din punctul meu de vedere trebuie să profite de cele 9 luni de sarcină pentru documentare:) După o sa aibă timp de practică.

5. Am văzut, în urmă cu ceva timp, o întreagă dezbatere despre nașterea naturală vs cezariana. Cum le încurajezi pe mămici să opteze pentru nașterea naturală?

Le încurajez pe mămici să se informeze și să nu se lase intimidate de teamă. Exact ce ziceam mai sus. În România poți decide cum vrei să naști, ceea ce pe multe viitoare mamici, de frica, sau pentru că doctorii din comoditate, le propun cezariana, ele o aleg ca și cum între cele două nașteri ar fi semnul egal. Eu nu sunt împotriva operației de cezariană atunci când ea devine o necesitate pentru copil și pentru mamă, dar atunci când se abuzează de ea nu e foarte bine. Tot acesta este motivul pentru care spun că e important să ne informăm și sa vedem singure beneficiile nașterii naturale și ce împlică o operație de cezariană atât fizic și psihic, abia apoi să luăm o decizie.

6. Care este părerea ta personală despre cezariană?

Este minunat că există! Salvează vieți! Dar nu trebuie abuzat de cezariană pentru că nu este o intervenție de rutină. Este o operație care implică secționarea a 7 țesuturi. Atunci când bebelușul sau mama sunt în pericol da, atunci când medicul e prea comod răspunsul meu e categoric nu. Mămicile pot fi foarte ușor influențate de către doctor. Stiu multe cazuri în care femeilor li s-a spus că este recomandată cezariana pentru că au miopie, bebe are circulară, mama are prea puțin lichid amiotic, mama e prea mică în sold, bebe e prea mare sau altele. Acestea fiind spuse, din punctul meu de vedere sistemul din România trebuie schimbat. Eu cred că nici măcar nu e vina mamelor cât e vina doctorilor. Mamele daca ar fi incurajate si susținute și li s-ar explica beneficiile nașterii naturale sunt sigură că proporția nașterii naturale vs operației de cezariana ar fi alta.

7. Știm că ai citit foarte mult în perioada sarcinii. Ce cărți ai recomandă, cu precădere, viitoarelor mămici?

Recomandarea mea așa cum spuneam și mai sus este ca fiecare viitoare mămică să citească cât mai mult. Cărțile pe care le recomand, cu precădere, sunt: Positive birth, Cezariana ( carte care se găsește și online în format pdf) și Nașterea unei mame.

8. Depresia postnatală, te-ai confruntat cu ea?

Din ce în ce mai multe mămici se luptă cu depresia și de rușine/jenă nu vor să discute cu un specialist. Din fericire nu am avut depresie și tare îmi era frica că voi avea. Nu știu ce anume ar putea ajuta, însă dacă simțim că nu suntem bine cu noi trebuie să apelam la terapie pentru că depresia ne facem foarte mult rău nouă și implicit copilului. Depresia nu este o rușine și trebuie să fim conștiente de acest lucru. Important e să recunoaștem depresia și să luptăm să o depășim.Femeile trec prin niște schimbări emoționale fantastice.

9. Îți schimbă copilul viața de cuplu? Dacă da, cum?

Nu cred că ne schimbă copilul viața de cuplu, ei vin pe acest pământ ca să întregească familia.Un copil este rodul dragostei părinților lui, cel puțin într-o lume ideală. Categoric că există niște schimbări, dar comunicarea contează cel mai mult într-o astfel de situație. De asemenea, din punctul meu de vedere și familiile fără copii sunt perfecte și am văzut foarte multe astfel de cazuri.

10. Leon a început de câteva săptămâni grădinița, nu-i așa? Cum s-a acomodat și de ce ai ales o grădiniță Montessori?

Îmi place metoda Montessori nu doar pentru că este la modă ci pentru că i se potrivește de minune lui Leon și mă bucur că am posibilitatea să-l dau la o asfel de gădiniță. Am trecut cu brio adaptarea și de curând a început să și doarmă la grădiniță. El este un copil foarte sociabil, iar grădinița este un mediu în care poate învăța enorm de multe lucruri. Dacă ar fi să aleg între o bonă și grădiniță, consider că cea din urmă îl ajută mult mai mult.

De ce am ales această grădiniță? Pentru că doamnele educatoare de la Joy ( grădinița unde merge Leon) sunt extrem de cald, iar Leon s-a atașat foarte rapid de ele.

P.S: Află și tu totul despre metoda Montessori.

11. Pentru azi este Ziua Mamei ne poți povesti o întâmplare haioasă cu Leon?

Fiecare zi e o aventură cu Leon care este foarte curios și mega activ. Nu-mi vine nicio întâmplare clară în minte, dar ce pot să-ți povestesc este că a fost mama la noi și efectiv Leon a terorizat-o pentru că se urca pe tobogan ( avem unul de lemn ) invers în picioare și mama era disperată, dar el se distra copios.Încă nu știu dacă să-l dau ori să-l mai țin pana mai creste putin :)))

P.S: Mulțumim, Alina pentru timpul acordat și îți spunem La mulți ani frumoși! – cu ocazia zilei de 8 martie.

La mulți ani și vouă, dragi mămici!

Leave a Reply

Scroll Up